Timon, Yani și Yamato Zaharia, campioni mondiali la Kempo și unii dintre cei mai valoroși sportivi ai momentului, au fost vedetele unui eveniment spectaculos desfășurat în magazinul de lux Avantpremiere din JW Marriott Bucharest Grand Hotel. Cei trei frați au urcat pe podium cu o lejeritate demnă de profesioniști, într-o seară în care sportul, moda și eleganța s-au împletit într-un spectacol memorabil. Pe podium au defilat alături de frații Zaharia sportivi de top precum tenismenul Cezar Crețu, Maria Mihalache – campioană națională la atletism, Petre Jarcu, Cristian Mănită, Mirela Cojocaru, Bianca Mangu, dar și vedeta TV Cristi Geamăn.
Printre invitații de marcă s-a aflat Elisabeta Lipă, multiplă campioană olimpică, alături de fostul prim-ministru Călin Popescu Tăriceanu și Amatto Zaharia, președintele Federației Române de Kempo. Au fost prezenți și Dinu Pescariu, Gabriel Trifu, Ana Maria Prodan – celebra impresară de fotbaliști – și partenerul ei, campionul mondial la box Ronald Gavril, dar și fotbaliștii Miodrag Belodedici, însoțit de soție, și Giani Kiriță, alături de agentul FIFA Cornel Teodorescu.
Seara a fost prezentată de jurnalistul Andrei Nourescu, iar evenimentul a fost organizat de Clara Ilie, fondatoarea agenției de PR Press Book Media.
Vedetele din showbiz nu au lipsit: Monica Davidescu, Oana Ioniță, Monica Iagăr, Raluca Dumitru, Claudia Neghină, Roxana Vancea (alături de soț și fiu), cântăreața de muzică populară Claudia Ghițulescu, influencerițele Ana Gheorghe și Alina Vlad, Chef Patrizia Paglieri, make-up artistul Adrian Pescariu, Mirela Chirilă, Cristina Herea, Mia, văduva regretatului Silviu Prigoană, precum și Alina și Ilan Laufer împreună cu copiii lor.
Un eveniment exclusivist care a adus împreună campioni, artiști și influenceri, celebrând forța, rafinamentul și carisma într-un spectacol care a ridicat moda la rang de artă.
Evenimentul a fost susținut de partenerii: Douglas, Aqua Carpatica, Domeniile Sâmburești, Farmasi și Cannoleria si JW Marriott Bucharest Grand Hotel.